ÎN CĂUTAREA ÎMPĂRATULUI

Este sărbătoare!

De sărbătoarea aceasta, numită popular Crăciun, s-a născut cine? Pruncul? Mesia? Mântuitorul? Fiul lui Dumnezeu? CINE?

Oricare dintre aceste răspunsuri sunt corecte, dar vom sublinia acum ideea de naștere a ÎMPĂRATULUI.

Împăratul comportă, fără echivoc, ideea de conducere, de suveranitate. Parcă nimic nu lipsește astăzi mai mult decât conducerea. Lumea se îndreaptă spre niciunde ca o turmă fără păstor. Ne vaccinăm, chiar dacă nu vrem, mâncăm plastic, chiar dacă nu ne place, ne-am cedat suveranitatea chiar dacă sute de mii de tinerii români au murit în două războaie mondiale, suntem împinși spre războaie care nu sunt ale noastre, chiar dacă nu ne dorim, ne mai ducem odată la vot, chiar dacă am votat legal și ne-am alienat mental grav, chiar dacă iubim să fim normali. Ne afectează influența nocivă a unor stăpâni globali fără Dumnezeu, îi detestăm, dar ne lăsăm purtați de această amăgire distructivă, fără să mai avem puterea și voința de a ne opune. Suntem mânați necruțător din spate și pe fondul slăbiciunii de minte și de inimă înaintăm către dezastru pentru că ne lipsește conducerea.

Ei bine, Crăciunul este despre multe, despre mântuire, despre dragoste și despre bunătatea lui D-zeu, dar este și despre CONDUCERE, despre GUVERNARE.  Când s-a născut Isus a fost o teribilă criză de conducere religioasă, socială și mondială. Din Ierusalim până în Babilon, de unde, probabil au venit Magii, lumea era în derivă. Așadar, pe acest fond al crizei de guvernare s-a născut Hristos.

Întrebarea de astăzi este aceasta: Pe cine căutăm noi de CRĂCIUN?

Magii ne-au spus-o forte limpede, de îndată ce au ajuns la Ierusalim : Noi căutăm pe împăratul. – Matei 2:2 …unde este împăratul…?

Fără Împăratul la conducerea vieților noastre, suntem în derivă pe toate planurile.

Uitați-vă la guvernarea religioasă de astăzi. Vi se pare că religia merge astăzi bine? Dar guvernul nostru?, dar Europa, dar Lumea? Merg bine?

Este lesne de înțeles că suntem astăzi în Criză de Guvernare. Și cred că cel mai înțelept și necesar lucru este ca de acest Crăciun să căutăm pe ÎMPĂRATUL.

Știți cum va arăta anul 2025. Fără lipsă de modestie, vă spun eu mai bine decât toți prezicătorii. Cum vrem noi, așa va arăta anul viitor. Fără conducător ajungem din rău în mai rău și din derivă în prăpastie, dar cu Împăratul avem un viitor și o nădejde. Și asta este valabil de la nivel individual și până la cel colectiv.

În ciuda știrilor sumbre, generalizate în media, Cuvântul Domnului spune limpede pentru cei credincioși: …în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul (Luca 2:11), și asta înseamnă viitor, speranță și pace.

Vrem să ne fie bine? Atunci haidem să-I dăm Împăratului guvernarea vieților noastre, a familiilor, a bisericilor și a națiunii noastre.

Fiți Binecuvântați cu credință, mai degrabă în ce ne spune Dumnezeu, decât în ce ne spun oamenii și  să rugăm pe Domnul să ridice în România guvernanți cu frica lui Dumnezeu și dragostea semenului și mai ales a românului de aproape sau de departe!

Decembrie 2024, Biserica Baptistă Independentă FILADELFIA Rm-Vâlcea

Pastor Ilie Mondoc

Total Page Visits: 104 - Today Page Visits: 1