NEVOIA DE ASTAZI DE CUVINTE BUNE SI MANGAIERE

“…:12 Atunci Îngerul…a zis: „Doamne al oștirilor, pînă cînd nu vei avea milă de Ierusalim și de cetățile lui Iuda, pe cari Te-ai mîniat în acești șapte zeci de ani?” 13Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mîngîiere,16:„Mă întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăș în el, și funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului.  Zah 1:12-13,16

Cât de mare nevoie era atunci de vorbe bune, de mângâiere! După 70 de ani de robie grea, poporul se afla înapoi în țară, totul era devastat, prăbușirea țării era grozavă, iar dușmanii vegheau atenți împotriva binelui acestui popor. Însă la întrebarea profetului: “până când?”, Domnul răspunde cu

vorbe bune de mângâiere. Și cât de mare nevoie este și astăzi de cuvinte bune și de mângâiere pentru Biserica Sa, care își revine cu greu din hățișurile Babilonului Modern și care se confruntă cu un dușman deosebit de atent, ca nu cumva credincioșii să se întoarcă la stilul de la început de vorbire, de vestimentație, de viață, adică la ponderație și normalitate. Am vrea să reconstruim obiceiurile sfinte și chiar ne-am apucat de lucru, dar pârâșul face scrisori împotriva intențiilor noastre bune, în timp ce alți dușmani nevăzuți ne țin, ca nu cumva să renunțăm la tiparele lumii, pe care, în nepriceperea noastră, le găsim rezonabile și pe care unii, chiar dintre noi, le apără cu pasiune, de parcă la asta ar fi chemată Biserica de astăzi. Suntem aproape să reașezăm temeliile Templului Spiritual pe care-l construim cu pietre vii, dar ne împiedică neputințele și dușmanii noștri, care știu cât de mare ne-ar fi bucuria dacă am reuși. Într-o asemenea situație, Domnul se întoarce cu îndurare și ne glăsuiește cu vorbe binevoitoare. El știe ce are de gând să facă, de aceea vom reuși, dușmanii vor fi îndepărtați, scrisorile pârâșilor își vor pierde relevanța, ne vom recâștiga încrederea că putem și cuvintele binevoitoare ale D-lui ne vor ridica. Vom construi cu Domnul și vom avea izbândă, pentru că așa a promis El! Și ne-o promite și acum cu vorbe bune, El, ziditorul Bisericii Sale, AMIN ! Păstor Ilie Mondoc

Total Page Visits: 207 - Today Page Visits: 1