ADUNAREA ÎNȚELEPȚILOR

Urechea care ia aminte la învățăturile cari duc la viață, locuiește în mijlocul înțelepților. Proverbe 15:31 

Adunarea lui Dumnezeu, sau Biserica lui Hristos este valoroasă prin multe lucruri, dar în mod special prin faptul că aparține lui Dumnezeu, este lucrarea lui Hristos și reprezintă corpul credincioșilor născuți din nou, prin pocăință față de Dumnezeu și credință în D-l Isus.

Așadar, Biserica este valoroasă pentru Dumnezeu, este de preț pentru credincioși și este de mare trebuință pentru lume. Însă pentru a deveni eficace, Biserica trebuie să

se dezvolte, așa încât să expună în lume o mărturie zdrobitoare despre Evanghelia rostită și trăită a Domnului Isus. Și cum ar putea face credinciosul acest lucru decât prin a prețui Biserica într-un mod în care, efectele valorice ale acesteia să se vadă în toate aspectele umblării de credință. De aceea, într-o lume plină de biserici liberale și lumești, credinciosul care prețuiește Biserica reală a lui Hristos urmează sfatul înțeleptului și urechea luiia aminte la învățăturile cari duc la viață, de aceea el locuiește în mijlocul înțelepților.  Dacă se poate găsi undeva o adunare de înțelepți, atunci, cu siguranță este vorba de Biserica lui Hristos, pentru că este compusă din persoane care, sub călăuzirea Duhului Sfânt, au făcut cea mai cuminte decizie a vieții, atunci când au acceptat darul mântuirii. Aici este Adunarea înțelepților, aici sunt învățăturile care duc la viață și aici se pleacă urechea care ia aminte.

Efectul este mai mult decât evident: credinciosul își sporește vigoarea, mărturia se așterne irezistibil în jur, iar Domnul își ia gloria din faptul că noi (Biserica) suntem aici, și împrăștiem cu izbândă, în lăuntru și în afară, marea valoarea a Bisericii: mireazma cunoștinței Sale. Consecința imediată? Aici găsești învățăturile care duc la viață.

Doamne ajută-ne să prețuim, să frecventăm și să iubim Adunarea Înțelepților, Amin, Amin ! Fratele păstor Ilie Mondoc

Total Page Visits: 1101 - Today Page Visits: 1