HRISTOS A ÎNVIAT! : O LEGENDĂ, O TRADIȚIE RELIGIOASĂ, UN SALUT FORMAL SAU O REALITATE A CREDINȚEI!

Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morților? 1Corinteni 15:12

Foarte curios este faptul că întrebarea: cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morților? se adresează unor oameni care aveau pretenția că fac parte dintr-o Biserică Creștină, care se lăudau cu predicatorii lor și care erau mândri de darurile lor spirituale.

Pentru mine este ciudat că unii își construiesc Adunările Locale după modelul și practicile lor.

Oare cum stă astăzi Biserica cu credința în Înviere? S-ar mai potrivi această întrebare creștinilor de astăzi? Dar cei ce o predică astăzi, mai cred în ea?

În lumea de acum, cu o gândire tot mai secularizată, se pune foarte imperios întrebarea: Ce este învierea? Chiar e posibil să fie reală povestea asta?

Nu-i doar o legendă, o tradiție religioasă sau un simplu salut care s-a împământenit cu vremea?

Nu face parte din cultura inventată de secole a omului?

Toate astea pot fi întrebări pertinente, dacă în spatele lor stă o minte onestă și sincer deschisă la adevăr. Biblia spune că cine caută, găsește. Problema este că cei mai mulți oameni nu caută răspunsul real pentru ei, ci, mai degrabă, prin filosofii stufoase, ei caută să înșele pe căutătorii sinceri după adevărul despre Înviere.

Acuma, dificultatea de a crede o minune nu este ceva nou pentru nimeni. Se înțelege asta: iar învierea Domnului Isus Hristos este o minune. De aceea, cine vrea să înțeleagă minunea asta, nu poate decât prin credință. Căci prin credință pricepem…, spune Sfântul Apostol Pavel în Evrei 11:3.

Chiar și ucenicilor, Domnul Isus nu le-a cerut să creadă după ce L-au văzut fizic, ci înainte. Chiar i-a mustrat pentru necredința lor în promisiunea făcută înainte de răstignirea Sa, că Îl vor vedea în Galileea; iar pe cei doi dinspre Emaus i-a apostrofat destul de rău pentru că n-au crezut ce spunea Lege și Profeții despre învierea Sa (Luca 24).

Dar atunci, de ce li s-a mai arătat? , poate întrebi tu. Deoarece predicarea ucenicilor avea nevoie să fie susținută cu argumente în fața lumii, iar experiența întâlnirii cu D-l Isus, după înviere, este și rămâne până astăzi, un argument pentru predicarea creștină. Așadar, Ioan putea spune în predicarea sa: Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mînile noastre,…, aceea vă vestim și vouă,… 1Ioan 1:1 & 3

Totuși, cineva ar putea spune: dacă învierea este o realitatea a credinței, ce să fac dacă nu pot crede? Pentru că unii spun că ei nu pot crede.

Păi nici nu trebuie să crezi tu. Credința nu este ceva ce faci tu, ci ceva ce primești, ca pe un dar (Efeseni 2). D-zeu, în harul Său, dă omului darul credinței, care poate fi primit, sau refuzat. Iar omul cuminte nu refuză așa ceva.

Și mă rog ca în acest an să avem parte de mulți oameni cuminți, foarte mulți, care să primească darul și să creadă în realitatea învierii lui Hristos.

HRISTOS A ÎNVIAT ! Amin, Amin!

Mai 2024, Biserica Baptistă Independentă FILADELFIA Rm-Vâlcea

 Păstor Ilie Mondoc

Total Page Visits: 815 - Today Page Visits: 2