Geneza 8
După cum, probabil unii ați aflat deja, fratele Joe Offenberger a plecat la Domnul cu puțin timp în urmă. Citind textul din cartea Geneza capitolul 8, despre sfârșitul potopului, am asemănat plecarea fratelui și colaboratorului nostru cu ce s-a întâmplat aici. Așa cum porumbelul nu s-a mai întors la Noe în corabie, vine o vreme când omul credincios pleacă într-un loc din care nu se mai întoarce înapoi niciodată. Până la urmă, și Noe, cel neprihănit, împreună cu toți de acolo, au părăsit corabia definitiv, pentru o lume mai bună decât corabia, care a fost și ea bună pentru o vreme, dar acum era înlocuită cu ceva mai bun. La fel este și va fi, cu toți cei neprihăniți din lumea aceasta. Acum gemem în chivotul (cortul) acesta, dar, în curând, fie îl vom părăsi pentru o lume mai bună, fie vom fi transformați și schimbați în trupuri de slavă, compatibile prezenței lui Hristos, unde vom întâlni pe cei ce au plecat înainte de noi. Noe a crezut pe Dumnezeu și a trăit tot timpul cu gândul la ziua când, după promisiunea Sa, va părăsi corabia. În credința aceasta a făcut el demersuri, a trimis corbul, a trimis porumbelul (Geneza 8:7,9) și în cele din urmă, minunea s-a produs; a ajuns la pământ uscat, a desfăcut învelitoarea corabiei și s-a închinat cu jertfă. Asta este! Iar noi știm că într-o zi extraordinară, minunea aceasta va avea loc și pentru noi, dar nu va fi o întâmplare, ci un lucru planificat, promis și așteptat de cei credincioși. Noe, prorocii, apostolii, mulți martiri și creștini, acum și scumpul nostru frate Joe, este acolo, la loc nou. Nu se va mai întoarce aici, pentru că a ajuns într-un loc mai bun, în schimb, noi ne vom duce acolo. „Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.” 1Tesalonicei 4:18
Păstor Ilie Mondoc, Rm-Vâlcea