PANDEMIA ȘI PRESA !

„Și când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? ” Psalmul 11:3             

Cine a dat înainte în pandemie?

Oricine știe că în afaceri ai succes dacă ai ce vinde, dar și unde și cui; produsul și piața sunt esențiale. După mulți ani în care progresiștii ne-au trimis repetate semnale de intenție, acum, de mai bine de un an, am ajuns în criza  numită pandemie. Și nu știm când se va sfârși. Nu putem  răspunde satisfăcător la întrebările pe care le ridică această pandemie și e greu să discernem în amalgamul de opinii care se vehiculează, dar ceea ce știm este că, în ciuda crizei care a cuprins economia mondială, unora le-a dat cu plus. Iar una dintre întreprinderile de succes din aceste zile, care și-a întins și ea taraba sub nasul nostru, este și mass media. Explicația e simplă: ei au avut produsul, iar noi le-am asigurat piața de desfacere. Am ajuns atât de preocupați, încât știrile lor ciudate ne-au captat atenția și am ajuns dependenți de produsele presei în paguba normalității noastre de toate zilele. Chiar între evanghelici s-a spus că pandemia va aduce o trezire spirituală. Însă scepticismul cu privire la asta, până acum s-a cam confirmat. Lumea, incluzând pe unii dintre noi, e obsedată de știri. Dacă media vrea să se joace cu mintea noastră, nu întâmpină nici cea mai mică rezistență, continuând să-și lărgească piața de desfacere cu cele mai stranii nimicuri de înfulecat pentru naivitatea aproape generalizată. Statistic, restricții, reguli, infectați, morți, vaccinuri; într-un cuvânt: Suspans! Toate astea ne-au făcut dependenți de produsele presei. Chiar au apărut știri despre câte infectări vor fi raportate astăzi! Ne temem și nu mai reacționăm normal, în timp ce pe singura piață care ne-a mai rămas, ni se inoculează infecția dezumanizării și (dez)normalizării noastre de obște.

Totuși, chiar dacă temeliile se surpă, cei neprihăniți mai avem ce face. Chemați să fim sare și lumină, să ne întoarce de la taraba presei la Biblie și de la știrile ei sumbre la perspectivele luminoase ale promisiunilor lui Hristos. Așa vom lua poziție pentru normalitate, vom refuza produsele de pe piața presei și vom deveni exemple pentru cei debusolați. Nu promovăm ignoranța, însă unele produse ale presei, chiar nu merită atenția noastră, mai ales când pentru asta plătim cu normalitatea și omenitatea noastră. La întunericul de azi, soluția e tot lumina, iar a fi lumină și sare e o chemare; și e chemarea noastră! D-ne ajută-ne!

Fratele păstor Ilie Mondoc

Februarie 2021

Total Page Visits: 1767 - Today Page Visits: 1