„Ce a fost, va mai fi, și ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare. ” Eclesiastul 1:9
Este simplu: CLICK, și gata ! Asta e Marea Resetare, numai că fiecare o putem vedea diferit. Însă Marea Resetare este cu adevărat MARE, atunci când ea afectează pozitiv viața oamenilor. Nu este vorba de o Nouă Ordine Mondială, pentru că nu
există așa ceva, ci de ordinea firească, cea străveche, în care reîntoarcerea la vechea armonie și restaurarea relațiilor de dragoste între noi, și dintre noi și Dumnezeu, devine o necesitate și o preocupare majoră a individului, iar acesta este un proiect în care nu trebuie investit nici un cent, pentru că deja investiția a fost făcută pe deplin.
Dar este imposibil, spun unii. NU, nu este imposibil, ci este o chestiune de voință și înfăptuire, lucruri care vin de la Dumnezeu, de la Acel Dumnezeu de care societatea vrea să scape și pe care Îl ignoră de prea multă vreme. În societatea de astăzi, pentru realizarea acestei nebunii de proiect, da, se cheltuiesc bani, se elaborează mega proiecte, care pun în atenția lumii ecuația vieții fără credință și fără Creator.
Dar ce înseamnă, de fapt, resetarea. Până și un novice știe că resetarea înseamnă întoarcerea la setările fabricantului. Când, pe parcurs atingem taste greșite, sau facem setări neavizate, ne afundăm tot mai mult în tenebre din care nu mai putem ieși, iar atunci avem nevoie de resetare. Dar ce să reseteze cineva care ignoră adevărul despre setările inițiale. De vreme ce omul fără D-zeu crede că la început totul a fost un haos universal, resetarea înseamnă întoarcerea la haos și exact asta se întâmplă sub ochii noștri, iar media ne face un mare serviciu publicând aceste realități care au loc pe întreg mapamondul. Haosul social, economic, spiritual și moral de astăzi, parcă este fără precedent. Se pare că asta e Marea lor Resetare. Însă pentru noi, Marea Resetare înseamnă întoarcerea la setările Fabricantului.
Orice filosofie produsă de om și orice imagine pe care ne-am făcut-o despre D-zeu este o idolatrie și o rătăcire în tenebrele izvodirii minților noastre, este o îndepărtare de la setările Fabricantului. D-zeu nu este cum credem noi că este, ci e mult deasupra puterii noastre de imaginație. Ca dovadă pentru asta, avem argumentele celor ce, de-a lungul vremii, L-au făcut pe D-zeu din piatră și din lemn, L-au făcut rece și inert, L-au relativizat pe Cel ce e Veșnic, L-au închis într-o icoană pe Cel Nemărginit și L-au redus la muțenia unei icoane, pe Cel ce nu tace. Unii L-au reconceput ca pe un dumnezeu permisiv, care nu condamnă răul și păcatul. Cu un astfel de D-zeu trăiesc chiar și unii evanghelici. Și-au cioplit un d-zeu pentru care viața firească nu este o problemă, divorțul nu este păcat, nici furtul, nici minciuna, nici crima și nici o spurcăciune morală, ci toate acestea sunt drepturi și libertăți, spun ei. Ei bine, D-zeul Sfintelor Scripturi nu este ca omul, ci omul trebuie să devină ca El. Orice deformare a imaginii Lui D-zeu am produce, El rămâne totuși izvorul vieții și al necuprinsului, un D-zeu al iubirii și sfințeniei, și Singurul D-zeu Adevărat, diferit de tot ce ne putem noi închipui. De aceea, este necesară Marea Resetare, dar nu cum ne propun politicienii globaliști, ci așa cum, în adevăr, trebuie să fie. Întoarcerea la relația, la armonia și la Edenul inițial în schimbul iadului în care mulți trăiesc astăzi. Mai simplu spus: Întoarcerea la D-zeu. Iar asta, nu costă nimic. Este la distanță de un Click; unul singur, în care omul individual hotărăște că a făcut prea multe setări de capul lui, că prea a ignorat setările inițiale și prea s-a aventurat spre nicăieri, așa că își vine în fire, se întoarce la realitate, ca dintr-o beție, și dă Click pe setările inițiale. ATÂT și gata!!!
Cu toate cele spuse, Marea Resetare, în deplinătatea ei, va avea loc atunci când Domnul Isus Hristos se va întoarce să guverneze, să facă justiție și să vindece nedreptățile lumii. Însă până atunci, omul are și el partea lui de făcut în acest proiect major. Iar a face asta ar fi o prioritate maximă, pentru orice persoană încurcată în setări străine de original. Așadar, începutul de an nou, ar fi momentul potrivit pentru Marea Resetare a vieții tale; ăsta e momentul tău. Ce vei face, acum, la început de an? Vei rămâne încurcat în hățișurile click-urilor tale greșite, sau te vei întoarce la setările originale?
Fie ca harul lui D-zeu să fie bogat pentru mulți păcătoși și în anul de grație 2021, Amin! Păstor Ilie Mondoc, Ianuarie 2021