*Biserica FILADELFIA este o Biserică Baptistă Independentă, de orientarea teologică fundamentală și neecumenică, cu o metodă de interpretare literală a Sfintelor Scripturi (vezi secțiunea Crez & Statut).
*Forma de guvernarea este congregațională, responsabilitatea conducerii și reprezentării fiind delegată păstorului, sub călăuzirea Duhului Sfânt și potrivit Învățăturilor Sfintelor Scripturi, ne-recunoscându-se nici o formă de ierarhie sau conducere din afara Bisericii Locale.
*Biserica Filadelfia este implicată activ în misiune, prin susținerea spirituală și materială de misionari și în plantarea de noi Biserici Baptiste.
*Câștigarea de Suflete reprezintă o preocupare constantă de-a lungul anilor de lucrarea, prin vizite la uși, distribuire de materiale creștine, evanghelizări și alte acțiuni direcționate în afara Bisericii Locale:
Păstor Ilie Mondoc, născut într-o familie de baptiști la data de 1 Iunie 1961, în orașul Blaj, jud. Alba, unde a cunoscut pe Domnul Isus ca Mântuitor personal și unde L-a mărturisit public în apa botezului, în toamna anului 1982. După aproximativ patru ani a primit chemarea Domnului pentru lucrarea pastorală și a studiat (cursuri neoficiale) la Seminarul Baptist din București. Imediat după Revoluția din 89 s-a înscris pentru admitere la Institutul Baptist Emanuel din Oradea, pe care l-a absolvit în anul 1997. După obținerea licenței în teologie, a continuat studiile de masterat la West Coast Baptist College, SUA, program pe care l-a finalizat în anul 2015.
Din 1990, de când a fost ordinat, a plantat și păstorit Biserica Speranța din Rm. Vâlcea, fiind implicat activ în plantarea câtorva biserici în județul Vâlcea, precum și în ordinarea mai multor lucrători (păstori și misionari). Din anul 2002 păstorește Biserica FILADELFIA din Rm. Vâlcea și continuă să lucreze pentru creșterea bisericilor locale și plantarea de noi Biserici Baptiste.
Este căsătorit cu Marieta, Domnul i-a binecuvântat cu patru copii, David, Sami, Lidia și Iliuță, care, în tot acest timp, le-au fost mereu alături în lucrare.
*Lucrarea cu Librăria creștină, este o altă unealtă de zidire spirituală a celor credincioși, prin cărți și materiale alese cu grijă, cu învățătură sănătoasă, dar și pentru răspândirea Cuvântului spre cei nemântuiți. Aici puteți găsi, pe lângă o gamă de Biblii, cărți, DVD-uri, muzică bună, cești inscripționate, felicitări, semne de carte și alte obiecte interesante și de folos pentru toate vârstele.
*Biserica Filadelfia desfășoară activități pe diverse categorii: copii, adolescenți, tineret, femeie și bărbați, familii și persoane care vor să slujească la amvon.
*Colegiu și Publicații: Alături de alții slujitori ai Cuvântului, păstorii sunt implicați în predarea de cursuri la Colegiul Biblic Baptist din Republica Moldova și în publicarea de articole biblice la Revista „O Candelă în Noapte”.