SĂ NE OCROTIM VIITORUL !

„…fiii sînt o moștenire dela Domnul,Ca săgețile în mîna unui războinic, așa sînt fiiiFerice de omul care își umple tolba de săgeți cu ei!  Psalmul 127:3-5

Mulți dintre noi avem o zi consacrată, dar probabil, printre cele mai superbe este Ziua Copilului. Ziua mamei, ziua tatălui, a celor ce muncesc, a ceferistului, a dascălului, și multe altele asemenea; cu toții sunt speciali, dar copilul este atât de special încât Domnul Isus l-a dat exemplu pentru cei mari, spunând: „Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți; căci Împărăția lui D-zeu este a unora ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăția lui D-zeu ca un copilaș, cu niciun chip nu va intra în ea.” Luca 18:16-17

Inocența, sinceritatea, puritatea și toate celelalte caracteristici care lipsesc la adulți, se găsesc la copilași. Am putea spune că marea comoară a lumii sunt copiii, și copiii trebuie ocrotiți și păziți de toate relele și stricăciunea celor fără frica de D-zeu, pentru a ne păstra șansa la o generație viitoare superbă. Și dacă sunt atât de valoroși, îi sărbătorim și le spunem: LA MULȚI ANI COPII! LA MULȚI ANI COPILĂRIE!

Am înțeles că datoria noastră, a adulților, este să ne îngrijim ca ei să poată avea o copilărie fericită, de aceea ne rugăm pentru ei, pentru cei mici și pentru cei mari, pentru cei bolnavi și pentru cei sănătoși, pentru cei ce au de toate, dar și pentru cei lipsiți, pentru cei de departe și pentru cei de aproape, pentru cei ce au și pentru cei ce nu au o familie; să facem din rugăciune un zid protector pentru copiii lumii, pentru copiii României și pentru copiii Bisericii. Ne rugăm împotriva abuzurilor, a planurilor rele împotriva copilului, ne rugăm pentru copiii născuți și pentru cei nenăscuți, ne rugăm pentru prezentul și pentru viitorul lor, ne rugăm ca mediul familiei să fie prielnic și liniștit, iar copiii să se poată dezvolta și forma ca adulți integrii și morali, cu personalitate și cu visuri, cu frică și cu credință. Înainte de toate, să transmitem copiilor a cincea poruncă din Exod 20:12, exprimată și în Noul Testament astfel: Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” -este cea dintîi poruncă însoțită de o făgăduință-„ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pămînt.”Efeseni 6:1-3 

A fost minunat să sărbătorim împreună și anul acesta. Să ne rugăm, să păstrăm legătura cu ei și Domnul să binecuvânteze copiii, Amin!

Fratele păstor Ilie Mondoc

Iunie 2023, Biserica Baptistă Independentă FILADELFIA Rm-Vâlcea

Total Page Visits: 3811 - Today Page Visits: 1